Oamenii-Oglinda

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 21.02.2012 22:18 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

În viaţă întâlneşti tot felul de oameni. Până la un moment dat, totul curge departe de tine, ca un râu pe care îl simţi, dar nu îl vezi.
Jocul se transformă treptat în altceva. Orizonturile se apropie şi se depărtează în acelaşi timp, şi sunt clipe când totul devine sufocant, alteori delirant.
În tot acest timp, întâlneşti oameni, interacţionezi cu oameni, iubeşti oameni, dispreţuieşti oameni.
Oamenii trec pe lângă tine, trec prin tine, se descompun şi se recompun ca într-un puzzle, se sparg în cioburi şi renasc dintr-o cenuşă a obsesiilor.
Nu-i alegi, până la urmă. Deschizi nişte uşi şi mergi într-o direcţie. Nu e neapărat o alegere. E mai mult o întâmplare a alegerii. Nu toate uşile se deschid, nu toate direcţiile au şi o finalitate. Un capăt. Un sens.
Alegerea, în sine, ţine mai mult de adaptare. De obişnuinţă. De comoditate. Încerci să te adaptezi la ceea ce se află lângă tine. Este instinctul primar al omului, al supravieţuitorului, al animalului pe care îl închizi într-o colivie şi care după o vreme nu mai are curaj să o părăsească.
Ideea este, însă, alta. În jurul tău este o mulţime. Vin, pleacă, tac, strigă, dăruiesc, fură, merg, aleargă, iubesc, urăsc. Tristeţe şi bucurie, zgomot şi tăcere, confuzie şi limpezime, altruism şi egoism, obsesii şi scopuri, prostie şi inteligenţă, resemnare şi furie, încredere şi trădare. Fiecare are o orbită a lui pe care gravitează, cu sau fără sens. Conştient sau inconştient. E un fel de joc care pune stăpânire pe noi, oamenii, în funcţie de tot ceea ce ne înconjoară. De la sentimente, până la lucruri neînsemnate, obiecte neînsufleţite care rămân ascunse într-un subconştient în cea mai mare parte incontrolabil.
De-a lungul vieţii, în acest malaxor necontenit, cel mai mult te afectează relaţiile umane pe care le construieşti sau, pur şi simplu, care se întâmplă.
După trecerea peste ani, când tragi linie şi faci câte o socoteală, poţi observa cu uşurinţă că sunt oameni pe care i-ai întâlnit care nu numai că te-au marcat. Şi nu vreau să vorbesc, aici şi acum, despre oamenii pe care îi porţi în suflet de-a lungul timpului şi care parcă sunt ca nişte felinare pe o corabie izbită de furtună.
Sunt oameni pe care i-ai întâlnit şi care zac undeva în ungherele sufletului ca nişte umbre care descompun tot ceea ce ating. Din punct de vedere social, oamenii de acest gen sunt totdeauna nişte supravieţuitori. În limbaj contemporan, mercantilizat, sunt nişte învingători. Dar, omeneşte, distrug tot ceea ce se găseşte dincolo de ego-ul lor fosilizat de jocurile societăţii.
Sunt Oamenii-Oglindă, oamenii care atunci când se privesc văd exact ceea ce sunt. Oamenii-Oglindă nu au memorie de sine, dar un foarte dezvoltat simţ al junglei. Era să spun al socialului. Şi mai sunt două elemente esenţiale care îi caracterizează. Cameleon şi burete. Despre cameleonism nu cred că trebuie spus mai mult. Fiecare om ştie despre ce este vorba. Burete este pentru că absoarbe energiile celor cu care intră în contact. Dacă priviţi în urmă, vedeţi că aţi avut, la un moment dat, trăiri comune cu indivizi care au însemnat paşi înapoi pentru tot ce a urmat. Acest gen de oameni nu sunt ca mărul stricat într-o ladă plină cu mere, care le strică pe toate.
Oamenii-Oglindă sunt ca nişte mere stricate, care par şi naturale şi sănătoase, şi care după ce pleacă se rupe lada.
Şi oricât de sănătoase sunt merele din ladă, împrăştiate în mocirlă nu mai atrag pe nimeni. Se descompun.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.