Muzeul Ororilor de la Sag

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 22.06.2012 20:15 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Într-o localitate din apropierea Timişoarei, comuna Şag, un bărbat de 29 de ani şi-a ucis socrii şi fiul de 7 ani, după care s-a spânzurat.

Aşa a început anul 2012 în materie de ştiri senzaţionale.Încă o tragedie care se adaugă lungului şir de sinucideri care au fost înregistrate în judeţul Timiş pe parcursul anului 2011. Nu degeaba Organizaţia Mondială a Sănătăţii a consemnat la locul de muncă dragostea şi a declarat-o boală, adică un fel de maladie care se poate vindeca cu medicamente.
Sau cu mersul la psihiatru, cum au sărit să susţină analiştii într-ale cacofoniilor metafizice.
Iată că încet-încet şi România intră în lumea bună a paranoiei universale. Casa Ororilor de la Şag este doar un exemplu. Dacă până acum nu s-a prea auzit de Şag prin lume, de-acum cu siguranţă va rămâne în memoria contemporanilor şi urmaşilor lor.
Pe scurt, în a doua zi a anului, pe la ora 9 a dimineţii, un bărbat l-a găsit pe fratele lui, C. Ioan, de 29 de ani, spânzurat în faţa casei. În interior, un adevărat măcel: într-o cameră, morţi, socrii celui spânzurat, iar în altă cameră, pe pat, copilul celui spânzurat, de doar şapte ani, de asemenea decedat. Bătrânii erau întinşi pe pat şi cu perne pe faţă, dar se pare că au fost omorâţi cu un topor, ascuns după aceea în mansardă. Copilul a fost sufocat cu o pernă, după cum a reieşit din primele cercetări.
La intrarea în locuinţă, pe uşa de la intrare, a mai fost găsit un bilet în care se cerea celui care-l citea să nu intre în casă pentru că au fost comise crime şi să sune la 112.
Este greu de imaginat ce a avut în cap autorul măcelului de la Şag. Şi cât a cântărit în tot ceea ce a făcut faptul că soţia lui era plecată la muncă în Italia. Dar şi mai greu de imaginat este lungul şir de sinucideri care au avut loc în anul care tocmai s-a sfârşit. Nu ştiu ce rezultate ar da un mic studiu de statistică comparată, dar numărul sinuciderilor a fost cel puţin la prima impresie mult mai mare decât în alţi ani. Parcă bântui un virus. Parcă a devenit o modă.
Analiştii de tot felul trimit românul la psihiatru. O chestie, până la urmă, de tot râsul.
Într-un sistem sanitar muribund, în care cei mai mulţi dintre medici fac frecţii la piciorul de lemn al pacientului, unde te costă şi privitul peste gardul spitalului, dar în care se fac operaţii de sute de mii de euro bugetari, cum altfel, pentru tot felul de paraşute publice. Şi în care se ştie sigur doar când intri şi nu cum ieşi.
Într-o lume în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară oficial că dragostea e o boală.
Despre bani nu spune nimeni nimic. Despre prostie iar nu spune nimeni nimic. Despre paranoia care face mai multe victime, direct sau indirect, mai multe ca orice alt scop scuzat de mijloace - iarăşi nimic.
Şi, ciudat, cum memoria omenească îndepărtează lucrurile bune şi reţine doar mizeriile. Care se scurg ca un izvor bolnav în mintea omenească şi o transformă într-un container al reziduurilor sociale.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.