Calendar: 6 noiembrie

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 05.11.2011 17:39 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

6 noiembrie este a 310-a zi a calendarului gregorian şi a 311-a zi în anii bisecţi. 55 de zile până la sfârşitul anului.

355: viitorul împărat Iulian Apostatul este numit caesar de vărul său Constanţiu al II-lea
1136: Lothar al III-lea, Împărat Roman interzice în imperiu vinderea iobagilor
1528: Conchistadorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca devine primul european care a ajuns pe teritoriul actualului Texas
1860: Abraham Lincoln este ales al 16-lea preşedinte al SUA, primul republican care deţine această funcţie
1888: Benjamin Harrison este ales preşedinte al Statelor Unite
1917: A izbucnit Revoluţia Bolşevică din Rusia
1919: S-a fondat, la Sighişoara, prin fuzionarea unor organizaţii politice ale saşilor şi ale şvabilor, Partidul German din România, care milita pentru promovarea intereselor specifice minorităţii germane
1947: În cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri, se anunţă demisia miniştrilor aparţinând PNL – Tătărescu
1957: Félix Gaillard devine prim-ministru al Frantei
1984: Ronald Reagan este reales în funcţia de preşedinte al SUA, învingându-l pe candidatul democrat Walter F. Mondale
1999: În cadrul unui referendum constituţional, australienii resping, în proporţie de 54%, instaurarea republicii
2001: Michael Bloomberg este ales primar al New York-ului

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.